Castrarea inspiraţiei

Castrarea inspiraţiei

Emilian Dranca

Intelectualii şi puterea politică, o relaţie ce poate fi definită prin celebrisima ”je t`aime, moi non plus.” Semnalizez prin aceste rânduri un eveniment ce va avea loc în 2014 în spaţiul cultural european: ”Berliner Journal”, Max Frisch. Da, anul acesta va fi publicat jurnalul renumitului scriitor elveţian, Max Frisch (1911-1991).

După ce a stat 20 de ani, de  la moartea lui Frisch, în seiful unei bănci din Zurich, aşa cum a cerut autorul său prin testament, jurnalul scris la Berlin în anii `70, poate fi acum publicat. Dat fiind faptul că în jurnal sunt observaţii cât se poate de personale, ce pot aduce atingere personalităţii sau soclului pe care s-au urcat câţiva scriitori germani în ultimii ani, dorinţa lui Frisch este de la sine de înţeles. Să nu uităm că şi în România spre exemplu, jurnalul lui Adrian Marino, conform dorinţei acestuia, a fost publicat după cinci ani de la moartea sa. De asemenea România şi probabil şi o parte dintre cititorii francezi şi americani, în special cei pasionaţi de religie, istoria religiilor, beletristică şi filosofie trebuie să mai aştepte încă 2 ani până la deschiderea marelui jurnal al lui Eliade. Mircea Eliade a cerut ca jurnalul său să fie publicat integral abia la 30 de ani de la moartea sa. Câţi dintre cei care l-au cunosct personal pe Eliade mai trăiesc azi? Prea puţini.

Asemenea, în cazul lui Max Frisch, unul dintre cei mai apropiaţi prieteni ai săi, Gunter Grass, este creionat destul de bine în jurnalul elveţianului. Frisch a stat departe de scena politică şi de evenimentele  din viaţa politică, spre deosebire de Grass care s-a implicat mereu de partea socialiştilor, a scris şi a militat alături de ei. Referitor la activitatea politică a lui Grass, Frisch a descris-o ca pe o ”castrare a inspiratiei”. După el, nu poţi face politică şi să ai pretenţii de romanciar deoarece una se exclude pe cealaltă. În mod inevitabil vei transpune în ceea ce scrii, linia politică pe care o urmezi, iar romanul nu va mai fi un roman ci un manifest politic, o mostră de politică partizană. Dacă mă gândesc spre exemplu la propriul jurnal al lui Grass din `90, ”Zwischen Deutschland und Deutschland” (Între Germania şi Germania), înclin să fiu de acord cu Max Frisch. Un mic dar relevant exemplu: Grass a urmat linia politică a socialiştilor din Germania Federală. A recunoscut Republica Democrată Germană şi după `90 s-a opus reunificării celor două state. Acest lucru este prezent în tot ceea ce a scris la finele anilor `80 şi respectiv la începutul anilor `90, fie că vorbim de presă şi discursuri politice, fie că vorbim de jurnal sau romane. Asemenea altor romancieri Grass s-a afiliat liniei politice a socialiştilor şi a avut naivitatea să-i susţină şi să-i urmeze. Nu trebuie menţionat faptul că istoria ne arată cum această linie politică a avut o direcţie greşită, deoarece azi avem o Germanie, unificată, puternică cu Berlin drept capitală, fapt căruia Grass i s-a opus în permanenţă.

În ”Berliner Journal” găsim şi portretele lui Enzensberger, Wolf şi Biermann. Max Frisch dă dovadă de luciditate şi limpezime a minţii spre deosebire de alţii care au căzut în capcanele întinse de un partid sau altul. Este Frisch un intelectual? greu de spus, cu siguranţă o asemenea întrebare poate naşte lungi discuţii. Cert este că el a fost un creator, un scriitor cu o mare operă. Prima dată când am auzit de Frisch… era toamana lui 2010, când aflat la studii la Strasbourg, am mers din curiozitate şi la câteva cursuri de la facultatea de limbi moderne, la cursuri de literatură germană. Profesorul, mi-l aduc aminte şi acum, înalt, mare, solid, l-am recunoscut mai târziu în aceasi fizionomie  a lui Max Frisch. La ora respectivă ţinea o prelegere despre teatru şi citea din Andorra cu o pasiune şi un talent greu de egalat. Nu am mai întâlnit un asemenea timbru vocal, atât de mult calm, atât de multă seninătate în privire şi atât de multă eleganţă în atitudine. Mai târziu, când am citit o scurtă biografie a lui Frisch nu mi-a venit să cred când am aflat că el era de profesie arhitect. ”Berliner Journal” nu poate fi decât un moment de bucurie, şi în acelaşi timp un monument al lucidităţii şi verticalităţii conştiinţei umane.

Lectură plăcută tuturor iubitorilor limbii germane!

Emilian Dranca

20.01.2014

Advertisements

2 thoughts on “Castrarea inspiraţiei

  1. sicher says:

    oben in dem Foto (links) Walter Höllerer mit Sohn Florian, (rechts) Max Frisch mit eine Katze, Berzona, September 1968 (Homo Faber vs. Homo Kater fotografiert von Renate von Mangoldt)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s