Exemplul Adrian Năstase

Exemplul Adrian Năstase

 

Pe Adrian Năstase l-am cunoscut de aproape după momentul în care a ieşit pentru prima dată din puşcărie (martie 2013). De mai mulţi ani îl urmăresc atent în presă şi în ceea ce scrie. Însă, cu toate astea nu eu sunt cel mai îndreptăţit să analizez cazul, situaţia sa. Se cuvine doar să observ şi să semnalez două chestiuni.

 

Să coborâm pentru început în timp cu 40-30 de ani, atunci când Adrian Năstase era tânăr, avea 20-30 de ani, nu era un om public, nu a vea nimic, şi totuşi avea ceva ce nu mai are acum: libertatea. La vârsta de 20 de ani, în timpul studiilor, în anii `80, el a avut tot timpul să se gândească la ceea ce vrea să facă în viaţă, la drumul pe care-l urmează şi mai ales la modul în care va ajunge acolo unde îşi doreşte. Desigur, viaţa s-a complicat, a venit decembrie `89 şi ceea ce părea sigur , socialismul din România, a devenit deodată o fantasmă a trecutului. Pentru unii, el a continuat sub alte forme aducându-le noi avantaje şi privilegii, sau dimpotrivă pentru alţii lipsuri şi griji în plus de la caz la caz. Pentru cel ce avea să devină premier, România de după decembrie `89 s-a transformat într-o trambulină care l-a propulsat din anonimat în viaţa publică şi nu doar la nivel naţional ci şi internaţional. În 1990, în contextul dispariţiei comunismului din Europa, la Paris a fost elaborată o cartă pentru o nouă Europă intitulată chiar Carta de la Paris 1990. Principalele teme prezente în această cartă sunt: drepturile omului, statul de drep, democraţia, libertatea economică şi responsabilitatea, pluralismul politic şi securitatea europeană. Prin serviciile sale aduse României Adrian Năstase a mers în direcţia dictată de Carta de la Paris. De altfel nu este singurul document pe care fostul profesor de drept îl cunoaşte fără îndoială şi cu care, cel mai probabil, a fost de acord. Ceea ce mă nedumereşte este drumul parcurs de fostul premier, astfel încât în teorie a mers într-o direcţie bună, s-a apropiat de Occident, a subscris tezelor, proiectelor şi valorilor democraţiilor occidentale însă cu toate acestea în practică a omis respectarea unei  bune părţi dintre acestea. Tânărul Năstase avea tot timpul din lume acum 30-40 de ani şi mai ales toate libertatea posibilă pentru a se gândi şi pentru a reflecta la alegerile pe care urma să le facă şi mai ales la paşii pe care-i va face spre atingerea obiectivelor sale. Cariera pe care a făcut-o timp de 14 ani este excepţională (1990-2004). Însă evoluţia aceleiaşi cariere, sau mai bine spus involuţia, este cât se poate de deplorabilă. În nouă ani el a pierdut totul datorită unor fapte din trecut şi care ies treptat la iveală.

 

Iată prima observaţie pe care îmi doresc să o fac în acest context. Cred că tinerii din ziua de azi, cei ce au 20-30 de ani, trebuie să se gândească nu doar unde vor să ajungă ci şi modul în care vor ajunge acolo. Nu cred că există cineva care îşi doreşte ca pete 30-40 de ani să ajungă la Jilava sau la Rahova. Oricare ar fi ţinta sau obiectivele economice, sociale, politice şi poate chiar culturale, destinaţia finală va rămâne pentru toată lumea or Jilava or Rahova, în cazul în care drumul ales nu va fi în conformitate cu bună morală, bună credinţă şi mai ales cu justiţia, aşa cum este ea, mai mult sau mai puţin blamată. Să ne punem în locul lui Adrian Năstase, să fim pragmatici, nu cred că merită nici o clipă de glorie, pentru un an de puşcărie, pentru pierderea onoarei şi a demnităţii de om liber, de om care nu este certat cu legea şi nu suferă absolut nici o constrângere materială sau imaterială.

 

A doua observaţie pe care se cuvine să o fac. Prima dată când am aflat de sentinţă m-am gândit la o observaţie pe care o face Pierre Manet în multiple rânduri în câteva lucrări de ale sale. Există ceva ce se numeşte autoritatea istoriei, ceva determinat de reversibilitatea fiecărui act al fiinţelor umane. Nu există nimic în societate care să fie ireversibil. Orice vom face, orice vom da, la un anumit moment dat undeva vom plăti sau vom primi înapoi pe măsura lucrurilor date sau făcute. De aici şi frumuseţea acestei teorii pe care Manet o numeşte autoritatea istoriei, nu există nimeni şi nimic care să se împotrivească desfăşurării naturale a istoriei. Nimeni nu i se poate împotrivi. Deşi considerăm că trăim în prezent şi un viitor glorios ne aşteaptă, mereu din spatele nostru, din trecut vine ceva care-şi cere preţul.  

 

Cred că aceste două scurte observaţii sunt bine venite în contextul în care lumea se plânge de lipsă de exemple, de modele. Dacă este prea greu să deschizi o carte, atunci priveşte în jur! Cu siguranţă ai ce să găseşti, cel puţin exemple negative.

 

10.01.2014

 

Emilian Dranca

 

 

Advertisements

One thought on “Exemplul Adrian Năstase

  1. smiley000 says:

    Foarte tare ultimul paragraf 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s