Timp, calendar, ani, secole

IMGP1928

*În ultimele zile am discutat în diferite cecuri despre evoluţia timpului şi modul în care este calculat şi organizat. Consider că există un anumit interes pentru acest subiect iar astfel  am republicat acest articol scris pentru prima dată în 2012.

În primele zile ale lunii martie, în timp ce românii dăruiesc flori şi mărţişoare persoanelor dragi, locuitorii Penjabului (ţara celor cinci fluvii), deci o parte din pakistanezi, indieni şi afgani sărbătoresc anul nou (14 martie), precum şi o parte din iranieni (zoroastrenii – pe 21 martie).

Însă, ei nu sunt singurii care sărbătoresc anul nou la date diferite faţă de noi, cei ce urmăm calelarul gregorian (1 ianuarie). Azi putem număra cel puţin zece calendare oficiale diferite. Fiecare sistem de masuare a timpului din cele zece are tot o altă zi pentru sărbătorirea anului nou. Încă din antichitate, ziua anului nou semnifică reinoire, renaştere, reînceperea unui ciclu de 355  de zile (calendarul musulman) sau 366 (calendarul iulian) sau 377-378 (calendarul republican roman). Egiptenii, indiferent de religie, păstrează în mentalul colectiv sărbătorirea anului nou în luna iulie, atunci când apele Nilului se revărsă şi fertilizează câmpurile agricole. Etiopia, deşi are o populaţie majoritară creştin-ortodoxă, păstrează ziua noului an pe 11 septembrie, iar anul numără 13 luni, dintre care doisprezece de câte treizeci de zile şi a treisprezecea de câte cinci zile.  Calendarul ebraic este mult mai complex, luând în calcul nu numai relaţia pamant-soare (calendarele  solare) ci şi relaţia pământ-lună, astfel încât calendarul lor nu este numit calendar luno-solar. Evreii sărbătoresc anul nou (Roch Hachana – ראש השנה לשנים) în luna septembrie, în 2011 pe 28 septembrie ei au intrat în anul 5772.  Însă, inaugurarea anului nou poate varia cu câteva zile, astfel încât au existat ani în care credincioşii de religie mozaică au sărbătorit Roch Hachana şi în luna octombrie. Nu numai la evrei variază această zi. Calendarul liturgic catolic (în funcţie de care Biserica Romano-Catolică stabileşte oficierea sărbătorilor creştine) începe în ultima săptămână din luna noiembrie.

Data de 1 ianuarie ca prima zi a anului a fost stabilită de Iulius Caesar, în anul 46 i.Hr. ianuarie fiind considerată luna zeului Janus (în mitologia antică el este divinitatea schimbărilor, al tranziţiilor) care  are două feţe, cu una privind spre trecut iar cu cealaltă spre viitor. Caesar era conştient de imperfecţiunea calendarului sau (365,25 de zile), însă a considerat că nu poate fi stabilit un calendar mai bun în acea epocă. Odată cu trecerea anilor, tot la 128 de ani se pierdea o zi. Astfel, în secolul al XVI-lea, Papa Grigore al XIII-lea  a iniţiat reforma calendarului iulian care a constat în suprimarea a 10 zile,  4 octombrie 1582 a devenit 15 octombrie 1582. De asemenea numărul zilelor fiecărei luni a fost recalculat iar luna februarie a obţinut o zi în plus din patru în patru ani. Ţările Europei au adoptat pe rând acest calendar şi au redus 10, 11, 12 sau 13 zile în funcţie de anul în care au realizat reforma. România a adoptat calendarul gregorian în 1918. Azi, calendarul iulian mai este păstrat în Serbia şi Rusia, unde, actualmente ziua anului nou este sărbătorită pe 14 ianuarie. Însă aceste state calculează timpul atât după calendarul religios (iulian) cât şi după calendarul universal, civil (gregorian).  De asemenea alte calendare oficiale există în Pakistan, Iran, Etiopia şi Arabia Saudită. În cazul celei din urmă funcţionează  calendarul musulman, care este mult mai scurt decât calendarul gregorian, ceea ce determină ca ziua noului an să fie de fiecare dată în altă zi. Ultimul an Islamic – anul 1432 – a  început pe 7 decembrie 2010 şi s-a încheiat pe 26 noiembrie 2011. Anul 1433 a început pe 27 noiembrie 2011 şi se va termina pe 28 octombrie 2012. Însă, cu toate acestea, musulmanii consideră că noul an începe în prima zi a lunii mouhharam (محرم), una dintre cele mai importante perioade ale anului şi care corespunde cu luna iulie din calendarul gregorian. Totuşi şi musulmanii pentru a-şi administra afacerile folosesc calendarul universal, astfel sincronizându-se cu restul lumii. Nu trebuie să uităm de calendarul chinezesc (lunaro-solar,  yīn-yáng lì) care începe între 20 ianuarie şi 18 februarie.  Ziua noului an sau ‘’trecerea anului’’ (nónglì xīnnián) se desfăşoară pe parcursul a cinsprezece zile când este sărbătorită venirea primăverii şi se termină cu sărbătoarea/petrecerea felinarelor. Pentru organizarea şi bună desfăşurare a sărbătorii în China se primesc şapte zile de concediu în această perioadă.

Fiecare civilizaţie a stabilit un  calendar propriu (calendarul iulian precum şi cel gregorian fiind o expresie a civilizaţiei europene occidentale prin excelenţă) cu câte o zi distinctă pentru noul an de la calendar la calendar. Celebrarea noului an a coincis de cele mai multe ori cu renaşterea naturii, venirea primăverii, începerea unui nou ciclu al muncilor agricole şi al sărbătorilor tradiţionale. Inconştient sau, civilizaţiile umane şi-au stabilit  pentru început un punct de reper după care şi-au desfăşurat întreaga activitate : soarele. Treptat au început să se impună şi luna, poziţia stelelor pe cer, ciclul anotimpurilor, etc.  Întreaga activitate umană a devenit repetitivă, ritualică, ciclică, omul mişcându-se asemenea naturii înconjurătoare, reîntorcându-se mereu de unde a plecat. Mitul eternei reîntoarceri sau mitul renaşterii ciclice sunt bazate pe mişcarea circulară a timpului. Omul, mişcându-se în timp şi spaţiu, realizează la rândul său o mişcare circulară.

Faptul că ziua anului nou a fost stabilită de fiecare dată independent de alte calendare/civilizaţii poate determina o nouă întrebare pentru generaţiile ce vor să vină. Va rămâne oare ziua de 1 ianuarie drept zi a noului an pentru viitorii europeni? Probabil nu, deoarece în doar ultimele două milenii de istorie, omenirea a creat cel puţin cinci calendare alături de altele cinci care încă s-au păstrat din antichitate. Succesiunea civilizaţiilor, dezvoltarea astronomie, fizicii şi nu în ultimul rând al sistemelor de gândire teleologică vor crea noi şi noi  siteme de măsurare a timpului.

Oricum, nu uitaţi, în aceste zile, punjabii, iaranienii şi baha`ii sărbătoresc începerea noului an, iar noul lor an nu a fost şi nu va fi niciodată precum al nostru.

___

Bibliografie

Mircea Eliade, Istoria credintelor si ideilor religioase ( vol I, II, III), Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1991

Mircea Eliade, Traité d`histoire de religions, Ed. Payot, Paris, 2009

Mircea Eliade, Le sacré et le profane, Gallimard, Paris, 2009

Sorin Antohi (coordonator), Ioan Petru Culianu Omul si Opera, Ed. Polirom, Bucuresti, 2003

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s