Examen de conştiinţă (cu inima deschisă)

Examen de conştiinţă

( cu inimă deschisă)

DSC03076

Emilian Dranca

In luna iunie a acestui an am vizitat Sighetul, iar dupa ce am vazut Memorialul din fosta inchisoare unde a murit Iuliu Maniu, am  trecut si pe la casa natala a lui Elie Wiesel. Spre deosebire de Memorial, unde am simtit ca acolo s-a terminat o lume, o intreaga elita politica si intelectuala a fost decapitata de regimul comunist, la casa meoriala Elie Wiesel am avut un sentiment bizar de continuitate. Practic, stiu ca omul care s-a nascut acolo a trecut prin lagarul mortii de la Buchenwald si in mod uimitor inca mai traieste. Aceasta precum si acest om admirabil care s-a nascut si a copilarit acolo ofera continuitate unei societati si culturi romane aflate pe cale de disparitie. Diversitatea etnica, religioasa si culturala a Sighetului din perioada interbelica, precum si a Maramuresului, a Bucovinei, a Ardealului si a Banatului era admirabila si adorabila. George Calinescu spunea intr-un anumit context ca evreii constituie acea punte de legatura dintre national spre universal. Din nefericire, precum in multe alte locuri asa si la Sighet, cartierul evreiesc a fost distrus pentru a face loc unor constructii odioase. Ca prin minune, asa cum a scapat Elie Wiesel din ghiarele mortii tot asa a scapat si casa sa precum si Sinagoga din apropiere. Pentru moment am ramas in loc si m-am gandit ce anume a oferit acestei comunitati forta de nu ceda, de a nu capitula in fata vitregiilor vietii, ce anume a ajutat-o sa supravietuiasca. Ambitia ? Dorinta de a trai ? Nu, ceva mai mult, ceva dincolo de puterile noastre de a cunoaste, acel ceva metafizic ramas intr-o buna masura inca necunoscut omului precum si un examen continuu al constiintei al introspectiei, asemenea unui exercitiu pe care-l faci zilnic. Un exercitiu banal, o plimbare, un sport, un exercitiu la pian sau vioara, un vers scris pe foaie, o scrisoare trimisa unui prieten, etc. etc.  Astfel mi-am  amintit ca in urma cu aproape doi am scris intr-o revista din Cluj-Napoca tocmai despre acest examen de constiinta prin care a trecut insusi Elie Wiesel. Redau cateva randuri pe care le-am scris atunci, cu gandul ca un asemenea examen este bine venit nu doar in contextul a 24 de ani dupa evenimentele din decembrie `89, nu doar in contextul sarbatorilor de iarna si al regasirii familiei ci in contextul unei raportari permanente, zilnice la lumea ce ne inconjoara, atat cea de ieri, cea de azi precum si cea ce va fi maine. Sa nu uitam ca asa cum avem o datorie morala fata de semenii nostrii din prezent, tot asa avem o datorie morala si fata de stramosii nostrii precum si de cei ce vor veni dupa noi si poate vom dori sa continue ceea ce am inceput noi.

Elie Wiesel (86 de ani), după o dificilă operaţie de inimă, ne aduce încă o frumoasă lucrare, Cœur Ouvert, apărută la Flamarion în aceste ultime zile ale lui 2011.

În nenumarate cazuri am  amintit de presa franceză. Iată, acum se întâmplă din nou deoarece este imposibil să nu reflectăm câteva clipe asupra unor articole din jurnalele franceze. Astfel, luni, 26 decembrie Le Monde reamintea cititorilor  săi de ultimul drum pe care fiecare fiinţă umană îl parcurge şi în timpul căruia se întreabă ‘’oare nu suntem niciodată pregătiţi ? îmi este frică de moarte ? de ce mi-ar fi tocmai acum ?  oare aceasta este ultima experienta ?’’ Aceste întrebări l-au  încercat pe Elie Wiesel (laureat al premiului Nobel pentru pace în 1986),  cand se afla pe patul de operaţie. Mai exact, în urma unor probleme cardiace severe in 2011, intervenţia chirurgicală a devenit un fapt inevitabil.

‘’Toti cei care au trecut prin coridorul morţii sau au traversat această teribilă experienţă a unei operaţii pe inimă deschisă cunosc importanţă unui examen de conştiinţa în faţa necunoscutului,’’ scrie  redacorul lui Le Monde. În realitate în acest ‘’necunoscut’’ stă cheia lecturii scrierilor lui Elie Wiesel şi a existenţei sale. Însănătoşit şi revigorat, fostul cetăţean al Sighetului se întoarce acasă (acasă nu în Maramureşul nostru, Maramureşul copilăriei sale, ci acasă în New York, acolo unde locuieşte de foarte mulţi ani).  Elie Wiesel  se aşează la masa de scris şi aşterne pe hratie rândurile ultimei sale publicaţii – Cœur ouvert. Inimă deschisă este o replică dată nihiliştilor, un mesaj trimis tinerilor pierduţi pe drumul căutării unui ţel, o atitudine în faţa morţii şi nu în ultimul rând un act de recunoştinţă credinţei sale. “Devant moi le cimetière, derrière moi le jardin de mon enfance. L`avenir se rétrécit, le passé s’éteint. Et tout se déroule dans un vide noir.”

Iudaismul valorifică, admiră, respectă, sanctifică şi venerează acea lege scrisa parca in sufletele tuturor evreilor : “Ubakharta bakhaim” ( Tu vei iubi viaţa !), iar noi, cititori ai lui Elie Wiesel ( al aceluiasi Elie Wiesel scapat din lagărul de la Buchenwald şi scăpat ca prin miracol dintr-un accident de maşină), sau cititori ai diferitelor gazete îl putem lua drept un exemplu, un reper important  în momentele de maximă încercare.

Emilian Dranca

24.12.2013

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s