România anilor 2050 (IV)

România anilor 2050 (IV)

Image

Emilian Dranca

Deşi suntem în preajma Crăciunului, încep aceste rânduri amintind că Austria are în momentul de faţă un ministru al afcerilor externe în vârstă de doar 27 de ani, Sebastian Kurz. Este de salutat şi de încurajat o asemenea iniţiativă a unui stat occidental (a se vedea http://diepresse.com/home/politik/innenpolitik/651640/Sebastian-Kurz_Mit-27-Jahren-ins-Aussenamt). Asta înseamnă că forul executiv precum şi forul legislativ din Austria au o foarte mare încredere în tânărul politician şi îşi pun speranţele în forţa, energia, caracterul, capacitatea de muncă, sinteză şi analiză a noului ministru de externe. Austria nu este un stat de neglijat. Dimpotrivă, societatea austriacă are o economie puternică, o cultură milenară, una dintre cele mai importante limbi de pe mapamont, germana, iar datorită acestor considerente diplomaţia condusă de la Viena poate avea un cuvânt de spus nu doar în universul politic creat de cele 28 de state membre ale Uniunii Europene ci şi în geopolitica şi economia mondială. Cum poate fi catalogată alegerea executivului austriac în contextul în care am încerca să vorbim despre o Austrie a anilor 2050? Cu siguranţă dacă vrem să vorbim despre Austria anilor 2050 vom înclina să spunem că ei, austriecii vor trăi mai bine decât noi, românii. De ce? Simplu, Austria are încredere în tinerii săi, în noua generaţie, ba chiar mai mult, îi promovează şi-i susţine. În România, azi nu se întâmpla acest lucru. Desigur, prin asta nu spun că avem un ministru de esxterne incompetent, dar nu pot spune nici că agreez numirea acestei persoane în acea poziţie. Există multe alte persoane, evident mai tinere, care au dovedit mai multe calităţi şi merite obţinute cinstit, prin devotament şi profesionalism nu faţă de un anumit partid politic sau mai rău faţă de o anumită grupare politică dintr-un anumit partid ci faţă de propria lor meserie, diplomaţia, domeniul juridic, precum şi faţă de statul român. Vă ofer un singur exemplu, incontestabil, atât azi cât şi peste zeci şi zeci de ani: Bogdan Aurescu. Acest tânăr jurist, diplomat şi profesor al Universităţii Bucureşti este de dorit în locul multor miniştrii atât din actualul guvern precum şi al altora ce au făcut parte din alte guverne ce s-au sucedat până acum şi au ocupat inutil posturi precum: minstru al justiţiei, al afacerilor externe, al învăţământului sau chiar de interne.

De ce Bogdan Aurescu nu este numit minstru al afcerilor externe? Deoarece politicienii români nu susţin actualmente adevăratele valori şi intelectualii capabili de a reprezenta România aşa cum se cuvine. România trebuie să urmeze exemplul Austriei şi să numească în funcţii cheie tineri competenţi, care sunt pregătiţi şi au dovedit deja că sunt capabili să fie loiali intereselor naţionale nu unui anumit partid politic sau unui anumit grup de interese. Bogadan Aurescu este cel care a obţinut pentru România în 2009 un perimetru  extrem de important aflat în Marea Neagră, bogat în zăcăminte petrolifere şi nu numai. Să nu uităm că pentru prima dată după cel de al doilea război mondial este vorba de prima extindere a teritoriului naţional dincolo de fontierele statului recunoscute pe plan internaţional. În ianuarie-februarie 2009 succesul lui Bogadan Aurescu pe scena dreptului public internaţional a suscitat vii emoţii şi entuziasm în cercul de prieteni şi colegi din liceu care ne pregăteam atunci pentru olimpiadă de istorie. Atenţie, România a obţinut acest succes prin forţele şi calităţile unui tânăr, Bogdan Aurescu, nu prin angajamentul guvernului şi nici măcar al unui minister. Desigur, este lăudat şi de încurajat o asemenea persoană în care societatea română îşi pune mari speranţe pe viitor.

În ceea ce priveşte România anilor 2050, este de dorit să susţinem cât mai mulţi tineri asemenea lui Bogdan Aurescu prin care putem înlocui o clasă politică defunctă care apelează la diferite tertipuri juridice pentru a ocupa în continuare diferite scaune. Tinerii nu trebuie să-şi dorească să ocupe la rândul lor un numit scaun din actualul Palat al Parlamentului. Tinerii politicieni trebuie să transforme actualul Palat al Parlamentului într-un sediu al Universităţii Bucureşti. De asemenea nu trebuie să se gandeasca la un anumit scaun de funcţionar său oficial al statului român  ci trebuie să se gândească concret la ceea ce pot schimba în bine, ceea ce le displace acum şi la care ar renunţa. Nu în ultimul rând este de văzut ce anume ne place nouă în Occident, pentru a-l/a-le putea aduce în România, pentru a putea face din România un stat occidental. Este de la sine înţeles că prin actuala clasă politică nu este posibil un asemenea deziderat din multiple motive. Pe de o parte, actualii politicieni, încă într-o mare majoritate, au fost politicieni sub regimul comunist respectiv membrii ai Partidului Comunist Român. Pe de altă parte, cei care încă nu au avut şansa de a fi la fel de comunişti precum ceilalţi, au crescut şi s-au şcolit la aceleaşi şcoli comuniste, atât până în decembrie `89 cât şi zece sau chiar cinsprezece ani după, într-un regim neocomunist, impiedicandu-se în vechile metehne ale birocraţiei învăţământului românesc. Singurii care pot schimba cu adevărat ceva, sunt cei care s-au născut după decembrie `89 şi care au avut oportunitatea de a ieşi în Occident şi de a studia acolo. Desigur, există şi excepţii, iar aici mă refer la acei elevi/studenţi excepţionali care au avut merite şcolare deosebite, mai ales la olimpiadele naţionale şi internaţionale şi care au fost mândrii de ceea ce au făcut pentru România oriunde s-au dus.

Acesta este un mare obiectiv al tinerei generaţii de azi: înlocuirea completă a actualei clase politice cu alte forţe noi, proaspete, cu oameni curaţi şi demni, asemeni lui Sebastian Kurz şi Bogdan Aurescu. Este de la sine înţeles că această nouă generaţie de politicieni trebuie să urmeze aceste exemple şi nu numai, însă ceea ce trebuie să ia drept literă de lege este conduita morală, caracterul exemplar al acestor personalităţi dârzenia şi pasiunea cu care s-au dăruit  cauzei naţionale, spiritul de sacrificiu atunci când a fost necesar precum şi altruismul şi empatia cu cei care au avut nevoie de un ajutor sincer, cinstit şi dezinteresat.

Dat fiind faptul că  după lectura unuia dintre articolele mele precedente din seria ”România anilor 2050”  un cititor a considerat că ceea ce am propus eu până acum este o utopie, mă văd nevoit să accentuez şi să spun că întreg proiectul meu politic nu este o utopie decât dacă rămân pasiv, privind nepăsător televizorul, presa, internetul şi ascult invariabil acelaşi post de radio. Nu, proiectul meu, proeictul tinerei generaţii, România anilor 2050 nu este o utopie! Dat fiind faptul că atunci am amintit de o prezenţă onorabilă, Pietro Grasso, închei printr-o altă trimitere la acelaşi preşedinte al Senatului Italiei, care vizitându-ne capitala recent ne-a transmis mai multe gânduri bune şi îndemnuri spre reorganizare şi regândirea societăţii în context european. ”Uniunea Europeană trebuie să rămână garantul acelor principii de libertate, egalitate, solidaritate, justiţie, demnitate umană care au ieşit atât de greu din barbarii, din totalitarisme, din persecuţii, din discriminări, din razboiuri. Iar pentru a relua drumul nostru european trebuie să pornim din nou de la acel patrimoniu de valori împărtăşite care sunt rădăcinile noastre comune şi destinul nostru comun. Noi, cei care reprezentăm instituţiile, trebuie să ştim să acoperim un gol profund de care suferă politica în toată Europa faţă de cetăţeni, mai ales faţă de tineri: un gol de înţelegere, un gol de reprezntativitate şi un gol de legitimare etică.”

Image

 

17.12.2013

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s