Dewey

Dewey

Image

Pisoiul din biblioteca unui mic oraş cucereşte lumea

Vicki Myron

(Humanitas, Bucuresti, 2012)

În septembrie 2012 luam trenul de la Cluj-Napoca în direcţia Zagreb, cu o schimbare la Budapesta. Mergeam la un seminar internaţional de istorie şi politică, iar pe tren am luat această carte cu mine. La întoarcere am făcut acelaşi drum şi am scris  această recenzie pe care nu am publiat-o niciodată de atunci. Cred că nu puţini iubitori de pisici au parcurs această carte.

În 2012 a apărut la editura Humanitas o nouă cărticică ce se adresează iubitorilor de animăluţe şi nu numai, o cărticică care uimeşte prin povestea sa şi mai ales prin povestea personajului principal, un motan. Da, un motan dar nu orice fel de motan, ci unul din aceia care într-adevăr demonstrează că pisicile au mai multe vieţi, un motan care a trecut prin nenumărate încercări pentru ca în  cele din urmă să devină celebru în toată lumea. Povestea sa a început în urmă cu 28 de ani, iar cei care îndrăgeau în asemena măsură pisicile astfel încât  se informau acum 10-20 de ani din periodicele ce abordează acest subiect cu siguranţă au aflat de el. Pentru cei mai tineri a fost scrisă cartea, acum ea fiind accesibilă şi în limba română.

Cine nu a întâlnit o pisică într-o librărie, într-un anticariat sau chiar la o bibliotecă ? Este aproape imposibil să nu fi întâlnit măcar odată în viaţa un pisoi într-unul dintre aceste locuri. La Biblioteca Centrala Universitara atat cea din Cluj-Napoca cat si cea din Bucuresti spre exemplu, mereu poti gasi o pisica prietenoasa.  Imginati-vă că fiecare dintre aceste pisici are o poveste deosebită. Însă câte dintre ele au avut norocul ca povestea lor să fie scrisă de cineva ? probabil foarte puţine.  Dewey este motanul a cărei poveste a fost scrisă de cea care l-a salvat de la moarte.

Vicki Myron, angajată la bibliotecă din Spencer, statul Iowa, America de Nord, găseşte într-o dimineaţă rece de februarie în cutia metalică  de recuperare a cărţilor un motănel, zgribulit, aproape congelat, având lăbuţele deja degerate, dar încă viu şi încrezător în soartă să. Practic este ziua în care el a fost abandonat, lasat in voia sortii dar, în acelaşi timp şi ziua în care acelasi destin ce parea a fi necrutator cu el, l-a salvat.  Vicki Myron iubeşte animalele şi odată ce l-a găsit ia decizia de al păstra. Astfel, la viitoarea şedinţă a consiliului administrativ motănelul este adoptat ca    membru al bibliotecii. În urma unui concurs este ales numele de Dewey citetse mai multe cărţi – Dewey Readmore Bocks – iar motanul va fi numit astfel vreme de nouăsprezece ani (1987-2006). Însă cititorul se va întreba ce are cu adevărat special această pisică ? Dincolo de faptul că adus zâmbetul pe buzele a sute de oameni şi a înveselit zilele tot atâtora, motanul a avut şansa de a se ivi în viaţa bibliotecarei Viki Myron tocmai când aceasta a început să traverseze o perioadă critică din viaţa sa. Astfel, cartea (re)prezintă o biografie amuzantă a motanului pe fundalul unei  confesiuni dramatice, a unei scurte autobiografii triste si reci. Vicki tocmai se confrunta cu un şir de operaţii în urma cărora i-au fost extirpate ovarele şi uterul, a urmat divorţul de un alcolic notoriu, tată al unei fetiţe pe care scriitoarea a crescut-o singură, iar când problemele păreau a se fi terminat, în realitate lucrurile s-au complicat. În urma decesului unui frate şi a sinuciderii celui de al doilea a urmat moartea mamei, Vicki a fost diagnosticată cu un început de cancer la sâni, fapt ce a determinat extirparea amandorura. După diminuarea constanta impinsă până la anulare a  sexualităţii urmeaza practic cea a feminităţii   sale. Vicki poveste diferite relatii cu diferite persoane de sex opus, insa nici una dintre ele nu a fost descrisa in tonuri romantice ba dimpotriva. Drept consecinţă a nenumăratelor intervenţii chirurgicale, scriitoarea se bucură doar de naturala compasiune – amestecată cu milă – a familiei sale dar de o sinceră afecţiune a motanului. Pe parcursul paginilor ea se confesează cum în această perioadă singurul care o atingea era doar motănelul Dewey.  Cititorul are în faţă sa nu doar o confesiune a unui singur om care l-a cunoscut de pe Dewey şi s-a bucurat de afecţiunea sa,  scriitoarea fiind convinsă că nu ea este singura care a cunoscut experienţe dificile, traumatizante  şi cu ajutorul motanului a trecut peste ele. Ea mărturiseşte că a văzut persoane care s-au schimbat total după ce au cunoscut motanul bibliotecii, în special persoanele cu anumite deficienţe sau hadicapuri, atât copii cât şi adulţi, precum şi persoanele care locuiau singure. De asemenea remarcabil este faptul că Dewey a devenit cea mai celebră pisică de bibliotecă din întreaga lume, numele său fiind cunoscut prin articole de presă şi documentare video până în Japonia şi Europa. În ultimii ani  a primit nenumărate vizite de la familii aflate la sute de kilometrii distanţă care au venit special până în statul Iowa doar pentru a vedea pisicul.

După moartea motanului Vicki, cu o experienţă de 25 de ani în bibloteca oraşului Spencer dintre care 19 alături de Dewey nu reuşeşte să se mai întoarcă la biroul său şi hotareste să se pensioneze. În aceşti ultimi ani a scris şi cartea Dewey Pisoiul din biblioteca unui mic oraş cucereşte lumea, carte ce acum, după doi ani  de la apariţia sa în America este disponibilă şi publicului român. Atât cei ce iubesc animalele cât şi ceilalţi vor avea ceva de învăţat din paginile acesteia, ea constituid nu numai un ghid despre cum să preţuieşti prietenul patruped ci şi un ghid pentru cei ce se simt adesea părăsiţi şi lipsiţi de puteri, descurajaţi şi dezorientaţi, fără nici un reper. Atât motanul cât şi scriitoarea constituie exemple  demne de urmat zi de zi.

‘’Dewey este cu adevărat o hrană pentru suflet’’ (Publishers Weekly) iar cartea la radul său este exact ceea ce-ţi lipseşte atunci când ţi-am pierdut prietenul, cel mai bun tovarăş, optimismul său încrederea în propriile forţe. Autoarea nu este preocupată de stil sau de forme ci de mesajul pe care vrea să-l transmită citirorilor, astfel încât aceştia din urmă pot regăsi fragmente întregi de ‘’discutii’’  motan-bibliotecar rememorate de Vicki, acum după mai bine de 20 de ani. Discuţii care au înseninat şi încălzit zilele reci şi gri din Spencer şi din viaţa scriitoarei. Cartea ar putea fi considerată un fenomen asemenea oricărei aparţii ‘’patrupede’’ în viaţa noastră, deoarece asemenea apariţii sunt idei, sentimente ce cuprind o formă cât de cât  materială (phainómenon , greacă, ceea ce apare, ce se poate observă).  Cartea poate de asemenea constitui un ultim impuls pentru cei indecişi ce-şi doresc să adopte o pisică. Ei bine acea pisică poate fi una oarecare, abandonată, găsită pe stradă, lăsată în voia sorţii şi la latitudinea bunăvoinţei trecătorilor.

Emilian Dranca

10.12.2013

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s