Mitul democraţiei

Mitul democraţiei

Lucian Boia

Image

Emilian Dranca

*Am republicat  acest text (aparut prima dată în 2011) dat fiind faptul că subiectul rămâne de actualitate cu atât mai mult cu cât foarte multe instituţii din România prezintă disfunctionalităţi din punct de vedere al unei minime morale indispensabile unei societati ce se doreşte a fi o democraţie adevarată.

Filosofii secolului al XIX au considerat că lumea nu mai ai are mistere, astfel, o lume golită de mistere ar fi golită şi de mituri. Însă, fiecare ideal al generaţiilor îşi construieşte în jurul său un anumit mister, o anumită aură necunoscută, iar misterul, necunoscutul, nevăzutul crează un anumit mit. Spre deziluzia acelor filosofi, distrugători de mituri în secolul al XIX, tocmai acest secol  a (re)construit, a (re)dat omenirii alte mituri, printre care şi mitul democraţiei. Cartea Mitul democraţiei are ca principal subiect nu mitul în esenţă sa ci democraţia ; de altfel, autorul nu se opreşte asupra definiţilor celor două concepte, considerând că este mult mai important de surprins modul în care democraţia a costituit un simbol pentru atâtea generaţii şi a dominat mentalităţile colective din spaţii culturale tot diferite pe parcursul ultimelor două secole. Democraţia sub toate aspectele sale paradoxale, odată însumate redau un tot unitar greu, dacă nu chiar imposibil de realizat. Lucian Boia se întreabă tocmai dacă această realizare a democraţiei este posibilă. Spre exemplu, cum este posibil ca într-o societate să coexiste libertatea şi egalitatea, când una o exclude pe cealaltă într-o societate în care există proprietate privată, sau ierarhizare socială, sau pur şi simplu în structura nucleului societăţii – familia, acolo unde există o subordonare naturală a celor mai tineri membrii faţă de cei mai vârstnici. De asemnea cum este posibilă coexistentă libertăţii cu cea a ordinii instaurate de autorităţile statului în virtutea unor valori ‘’democratice’’. Cu alte cuvinte,   există o libertate delimitată de anumite norme pentru a nu leza interesele  colective, interese care tind spre o echitabilitate dezirabilă. Însă, egalitatea va trebui să fie supravegheată de cineva care are o libertate mai mare de acţiune decât marea majoritate membrilor societăţii. Aceste poluri opuse, contradictorii şi rivale ale societăţii fac parte din ceea ce civilizaţia umană în toată istoria sa a numit – democraţie. Lucian Boia realizează un demers metodologic cronologic, analizând în ordinea succesiunii epocilor istorice, evoluţia conceptului de democraţie, în imaginarului colectiv. Astfel, autorul descrie aspectele contradictorii, positive şi negative a unei societăţi ideale, democratice. Pe parcursul lecturii, cititorului i se sugerează prin diferite subtilităţi şi ironii caracteristice autorului, că democraţia este o utopie, desăvârşirea acestui ideal fiind imposibilă, deoarece umanitatea prin natura evoluţiei sale se împotriveşte împărţirii egale a unor bunuri, a unor valori strict individuale la nivelul întregii comunităţi.

Însă, Mitul democraţiei nu este lipsită observaţii pe care autorul nu le susţine prin argumente, sau nu le detaliază, sau de prezentarea unor opinii interesante însă în privinţa cărora nu oferă deloc sursele de informare. De asemenea, inclusiv Lucian Boia cade în contradicţii. Pe parcursul lucrării sale abordează istoria precum ceva imbatabil, karma, destin, providenţa, voinţă divină, însă, în acelaşi timp vede în anumite opţiuni/alegeri/acţiuni ale marilor personalităţi istorice drept o cotitură istorică. Spre exemplu apariţia lui Karl Marx pe scena politică, filosofică şi economică internaţională, precum o mare cotitură în istoria umanităţii fără de care nu ar fi fost de conceput comunismul, sau cel puţin comunismul sub o asemnea forma şi cu o asemnea avangarda. Nu în ultimul rând, L. Boia nu ia în calcul multiplele circumstanţe ce au determinat un anumit eveniment, sau varietatea opiniilor asupra acelui eveniment, ceea ce Howard Gardner numea ‘’inteligente paralele’’ (adică suma unor opinii/ipoteze/teze  polare), limitându-se doar la o sumară constatare. Spre exemplu, în cazul observaţiilor lui Tocqueville asupra evoluţiei democraţiei din Statele Unite ale Americii, Lucian Boia consideră că filosoful francez s-a înşelat în prevederile sale. În cazul războiul civil început în 1861 (War of Secession), Tocqueville l-a anticipat, dar a enunţat teorii total contradictorii desfăşurării sale reale. Însă, Boia pune eşecul previziunilor filosofului în baza unui destin istoric, a unei voinţe supreme ce nu poate fi contrazisă. Astfel, el pirede din vedere faptul că oamenii politici (în cazul Războiului de secesiune din 1861-1865 A. Lincoln), abandonează teoriile şi filosofia politică şi se conformează noilor circumstanţe create. În asta constă succesul politicienilor şi a oamenilor de stat, abandonarea teoriei atunci când este necesară o atitudine practică, nu idealistă, şi reluarea teoriei atunci când aceasta se dovedeşte a fi din nou folositoare.

Concluzionând, Mitul democraţiei, este un discurs ţinut idealiştilor, utopiştilor, el a menirea de a deziluziona pe cei ce cred într-un simbol, într-un arhetip al societăţii contemporane şi nu numai. Mitul, se dovedeşte a fi o naraţiune fictivă, democraţia, un ideal intangibil, neposedat niciodată de fiinţa umană şi nciodata nu va putea fi posedat. De ce ? deoarece este o creaţie fantastică, utopică,  abstractă a imaginaii umane şi va exista în vecii vecilor doar în imaginaţia umană.

(05.12.2013)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s