România anilor 2050 (II)

Image

Emilian Dranca

În aceste zile România a avut o ocazie memoriabila de a ieşi în evidenţă pe plan internaţional, într-un mod pozitiv, faţă de vecinii săi. Desigur mă refer la vizita premierului Chinei la Bucureşti şi la diferitele discuţii ce au avut loc între reprezentantul Chinei şi reprezentanţii a şaisprezece state din Europa de est. România a avut ocazia de a se distinge faţă de cei 16 vecini ai săi prin simplu fapt că a găzduit acest sumit destul de important pentru estul Europei, dar să nu uităm, nu mai important decât aportul Uniunii Europene la dezvoltarea ţărilor din această parte a vechiului continent. Presa română în marea sa majoritate a speculat diferite posibilie investiţii chineze în România precum suma de zece miliarde de dolari. Presa occidentală a menţionat la rândul său această potenţială sumă, dar fiind destinată unor programe care să acopere toate cele şaisprezece state prezente la Bucureşti. A se vedea spre exemplu ceea ce scrie Wiener Zeitung (http://www.wienerzeitung.at/nachrichten/wirtschaft/international/590039_Ausweitung-der-Shoppingzone.html). Fie că această sumă va intra în totalitate sau nu în România contează mai puţin în prezent. Ceea ce contează, este faptul că România a făcut un pas înainte în relaţiile sale cu China şi mai ales faptul că România a găzduit acest sumit. Însă, cu cât vom face mai mulţi paşi spre est cu atât există riscul de a ne îndepărta de vest, adică de Uniunea Europeană. Oricât vor mediatiza liderii politici de la Bucureşti reuşitele lor pe plan diplomatic şi economic cu state precum China, nu trebuie să neglijeze angajamentul pe care-l au faţă de Occident. Mă gândesc nu doar la relaţiile police şi economice constituite pe baza unor necesităţi şi calcule pragmatice, ci şi la acel angajament politic realizat în virtutea unor idealuri şi principii comune, democratice, occidentale. Este necesar să ai o proiecţie largă a societăţii nu doar o perspectivă minimalistă. România are cu ţările occidentale o înţelegere constituită pe baza unor valori comune pentru care românii au ieşit în stradă în decembrie `89 şi pentru care au luptat în toţi cei 23 de ani care au trecut de atunci. România nu are doar o înţelegere economică cu Occidentul, aşa cum poate avea cu Orientul. România are o relaţie vitală cu Europa de vest în lipsa căreia societatea romană nu ar putea evolua nici măcar în limitele normalului.

Din aceste considerente, societatea română are nevoie de oameni care să o aducă mai aproape de ceea ce se doreşte a fi Uniunea Europeană şi să facă din România o ţară nu doar cu chip occidental ci cu o infrastructură democratică şi cu resorturi valorice de sorginte atât naţionale cât şi occidentale. Perioada interbelică a dat  personaje care au gândit la scară istorică, a la longue. Graţie acestor personalităţi România a reuşit să se afirme pe plan european nu doar ca un potenţial ‘’grânar’’ al Europei ci şi ca un potenţial creuzet al unei culturi originale şi respectabile. Însă, asemenea personalităţi, fie ele din domeniul cultural, economic sau politic trebuie să reuşească să coaguleze în jurul proiectelor şi ideilor lor forţele şi energiile concetăţenilor. Ce folos au toate fondurile şi investiţiile străine dacă, aşa cum spunea un cărturar, românii vorbesc împreună şi se înţeleg separat? Ce rost au toate tratatele economice internaţionale dacă pe plan naţional nu există coeziune în vederea îndeplinirii unui mare proiect?

România poate fi considerată o ţară paradoxală, cu cât o cunoşti mai bine cu atât o înţelegi mai puţin. Politica desfăşurată actualmente pe/prin canalele media îşi are resorturile într-o solidaritate bazată pe emoţie. Însă, în spatele televizoarelor există un raţionament logic, pragmatic şi un program bine pus la punct pe care de cele mai multe ori electoratul nu-l descifrează din mesajul ce-i este transmis. Ideal ar fi ca viitoarea clasă politică, o nouă clasă politică pe care România o merită, să promoveze un program raţional, bazat pe argumente serioase şi nu pe emoţii, simpatii/antipatii, preferinţe şi opţiuni de circumstanţă. Deci, o politică sănătoasă, viguroasă, a la longue, astfel încât atunci când priveşti în  faţă viitorul să nu-ţi mai fie frică de ceea ce poate să vină. Este posibil acest lucru în următorii 10-20 de ani? Este posibil acest lucru în România anilor 2050? Da, este posibil acest lucru doar dacă viitorii politicieni vor îndeplini anumite condiţii. Una dintre ele este dată de politica pe care o practică concret. Din nefericire, azi,  politica adevărată se face doar în perioada alegerilor iar în perioada dintre ciclurile electorale are loc o pseudo-politică. Cei ce se implică în această dimensiune a societăţii trebuie să ducă o politică adevărată pe perioata tuturor celor 4-5 ani, nu doar la finele, respectiv la începutul mandatului.  O altă condiţie, inconturnabilă este încredere în oameni inteligenţi. Politicienilor le este frică de oamenii inteligenţi, de profesori, de universitari, de intelectuali sau de artişti nu mai încape vorbă. Printre criteriile de promovare într-un partid politic nu se numără şi carieră profesorală, numărul de articole şi cărţi publicate sau, după caz, universitatea/institutul absolvit. Politicienii de mâine ar trebui să scape de aceste temeri. România anilor 2050 are mare nevoie de oameni inteligenţi, are mare nevoie de miile de tineri care studiază în prezent în Occident şi mai ales are nevoie de cei care după ce şi-au terminat studiile acolo încă oscilează între întoarcerea în patria mamă şi stabilirea/nauralizarea în ţara de adopţie. Un mare teolog român, Radu Preda, mi-a spus la un anumit momentdat că tinerii trebuie să-şi asume riscul de a-şi casiga propria carieră, la fel de bine răsplătită, în România, aşa cum ar putea foarte bine să o realizeze în Occident. Într-adevăr, este un risc, chiar unul uriaş, însă, dincolo de propria carieră cred că trebuie să privim puţin mai departe, a la longue, la societatea în care ne dorim să trăim, România anilor 2050. Merită amintit aici ceea ce a spus Pietro Grasso, Preşedintele Senatului Italian aflat în aceste zile la Bucureşti: ‘’Viitorul ţărilor noastre şi al Uniunii Europene va depinde de capacitatea pe care o vom avea de a crede în realizarea deplină şi completă a utopiei europene, a unui continent care să fie sinonim cu pacea, ospitalitatea, drepturile şi respectul demnităţii umane.

Despre asta şi multe altele voi continua cu altă ocazie.

(03.12.2012)

Advertisements

One thought on “România anilor 2050 (II)

  1. Ricardo Teixeira says:

    Nu! Adica, cum? Chiar crezi ca asa frumos iti sta tara? Chiar crezi ca un om sanatos la cap s-as intoarce in tara sa constient de ce se intampla?
    Lasa-i dracu’ de sumit – e numai inca o dovada de prostitutia, uni zic tradarea tarii, si nu gresit, care este singura politica practicata constant de dupa ’89 de politi… scuze, curve jegoase (si imi pare rau de a jigni pe curve) care stau pe pulpitul unde se va scrie viitoare istoria tari.
    Numai in primi ani cand am trait aici am fost asa de optimist. Dar, rand peste rand, eveniment pest eveniment m-am si io devenit mai… realist.
    Dupa ce a castigat Basi/e al doilea mandat, dupa ce singur om, si subliniez, singur om capabil, competent si voitor de a schimba jegosenia care se intampla de zi cu zi la primaria din Buc(i)…urest a pierdut crunt alegerile, dupa ce Basi/e nu a fost dat afara din scaunul sau prin referendum, dupa ce am, cu toti, asteptat delfinul (i.e. Ponta) sa fie un steag al tineretul romanesti de astazi: intelept, culturat, implicat, responsabil si raspandind cultura mitei de la stramosi vostri… e t ch, e t ch… n-a dezamagit, de numarate ori; cred ca nici nu trebuie sa dau exemple…
    Romania de la ani ’50 o sa fie, bineinteles, mult mai bine decat acum, oare, o sa fim (speram) si noi aici! Dar ei, fii nostri o sa trebuiasca sa se dezbate cu Pontii din viitor (sau chiar pe el). De ce? Deoarece, nu Ponta e noul Nastase? Ce se intampla la Pungesti nu e noa Mineriada? E ceva diferit la Casa Poporul, dar eu nu m-am simtit niciodata ca traiesc un regim dictatorial pana acum, cu toate evenimentele (sau proiecte de legi cum ei ii numesc ca sa orbeasca poporul).
    Acum e 2050, acum e momentul, pentru ca, daca nu e acum nici fii nostri o sa creada ca e momentul lor.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s