România anilor 2050 (I)

România anilor 2050 (I)

Image

Emilian Dranca

În urmă cu câteva săptămâni, un bun prieten, care acum se află în Japonia, m-a sfătuit să încep să-mi pun gândurile, ideile pe hârtie. A făcut foarte bine deoarece îmi întrerupsesem pentru un anumit moment activitatea gazetărească. Astfel, aşa cum spunea şi el, poate, un gând al meu va fi de folos altcuiva cândva.

Acum, după ce a trecut 1 decembrie 2013, după ce românii s-au bucurat de ziua naţională, fiecare în felul său, cred că ar trebui privit puţin mai departe de România actuală şi să negandim la România pe care o vom avea peste mai mulţi ani. Spun asta deoarece dacă România de peste 10, 20 sau 30 nu ne va satisface pretenţiile şi necesităţile nu va fi doar vina politicienilor de acum şi a partidelor politice devenite un fel de sultanate moderne dar şi a tinerilor, a tinerei generaţii, a celor care s-au născut în preajma evenimentelor din decembrie `89 şi în primii ani `90. Aceştia constituie falanga societăţii româneşti. Aceştia vor construi România anilor 2050. De ce spun tocmai România anilor 2050? Deoarece în unele cercuri liberale şi democrat-creştine se discută deja proiecte şi idei pentru cum va arăta societatea română în anul 2050. Nu trebuie să ne întrebam dacă în 2050 vor mai exista partide creştin-democrate sau liberale, nu asta este important. Ceea ce este cu siguranţă important şi mai ales este o certitudinea este societatea română, modul în care ea va supravieţui până în 2050 şi cum se va prezenta atunci. Deci, cum va fi România atunci când cei ce acum au 20-25 de ani vor avea atunci 55-60 de ani.

Una dintre  dimensiunile vieţii sociale care ar trebui să ne preocupe este educaţia, învăţământul.   Deoarece prin educaţie şi prin intermediul învăţământului oferit de stat pot fi formate mii şi mii de persoane care să se ghideze după adevăratele valori ale culturii şi societăţii române pe de o parte şi europene pe de alta. Câteva probleme care se ridică în prezent şi care necesită o rezolvare în viitori ani pot fi date de punctele de vedere familiale şi cele ale statului. Cu alte cuvinte, unde se intersectează punctul de vedere familial asupra educaţiei cu cel al statului? De asemenea cum transmitem un bagaj cultural fără a-l marca ideologic? Este cunoscut deja eşecul tentativei nefericite a ”socialismului ştiinţific” predat inclusiv la Facultatea de Drept în anii `50-`60. Spun ”inclusiv” deoarece deşi o asemenea facultatea poate fi considerată drept spaţiul în care îşi găsesc locul atât disciplinele umane cât şi reale, o asemenea ”disciplina”, socialism ştiinţific, nu are nici un beneficiu asupra desfăşurării unei activităţi juridice.

Învăţământul românesc are tendinţa de a forma spirite enciclopedice, or, aşa cum consideră Sextil Puşcariu, rolul Universităţii nu este neapărat acela de a scoate oameni calificaţi ci mai ales oameni cu caracter, oamenii care nu-şi vând demnitatea primului neguţător care oferă o sumă ademenitoare. Enciclopedismul dezvoltat de şcoala românească nu a ţinut cont de limitele fiinţei umane.  Astfel, şcoala, educaţia, învăţământul ar trebui regândita din temelie, iar viitorii părinţi ar trebui să participe activ la formarea propriilor copii încă din momentul în care aceştia trec pentru prima dată pragul şcolii. Insist asupra necesităţii reformării în profunzime a învăţământului românesc deoarece în 2050 cei ce au acum 20-25 de ani, vor privi pe alţii care vor avea în acel moment 20-25 de ani la rândul său şi care se vor forma după regulile şi principiile ce pot fi stabilite acum. Dacă există posibilitatea de stabili o ierarhie de adevărate valori şi princiipii, societatea română va oferi astfel viitoarelor generaţii de elevi/studenţi un parcurs frumos şi astfel societatea română îşi va oferi la rândul său şansa de trăi zile mai frumoase. Practic, acum este creat cadrul în care vor creşte tinerii în vitorii 10-20 şi 30 de ani. Acest cadru trebuie foarte bine gândit şi realizat pentru că România anului 2050 să fie o Românie frumoasă, prosperă şi mai aproape de societăţile civilizate decât este ea astăzi.

Dat fiind faptul că tot am amintit la început de Japonia, închei cu un alt exemplu din acelaşi spaţiu cultural. În sistemul de învăţământ japonez primele două clase sunt dedicate doar bunelor maniere. România, după ce a trecut prin experimentul comunismului când/unde există o singură clasă socială şi doar tovarăşi/tovarăşe are mare nevoie de o asemenea primenire. Un curs despre bunele maniere ar sosi asemenea unei mult aşteptate primăveri după o iarnă mult prea grea.

(02.12.2013)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s