Oameni şi ruine

                                                             Image

                                                                    Oameni şi ruine

( sau despre foştii dascăli şi foştii discipoli)

Oameni şi ruine (Gli uomini e le rovine) este titlul unei cărţi ce aparţine lui Julius Evola. Probabil nici onorabilul Evola nu şi-ar mai aminti când  a scris-o, însă, cert este faptul că prima ediţie este apărută la Roma în 1953. Dacă vorbim aici despre cartea sa ? nu, altul este subiectul, puţin asemănător cu ceea ce voi scrie în continuare,  însă titlul rămâne, este de actualitate şi din păcate va fi pentru bună vreme de acum înainte. Prin oameni mă voi referi strict la profesorii, academicienii şi toţi ceilalţi univeristari din ziua de azi, iar ruinele vor desemna disciplinele pe care le profesează sau nu.

Astfel, aşezându-mă pe băncile mai multor facultăţi, din interes personal şi nu numai, din România şi nu numai, preocupându-mă ştiinţele umanistice, am observat o oarecare mutaţie ce se produce încă din secolul trecut pe scena marilor universităţi şi în genere în lumea ştiinţei. Această mutaţie, este în exact opusul a ceea ce s-a produs în secolul XIX, atunci când multe ştiinţe au căutat să se afirme că autonome şi independente, să se desprindă de sub tutela unei alte ştiinţe. În secolul XX are loc o mişcare opusă, mai multe ştiinţe se grupeza în vederea formării  unei noi discipline care să folosească multitudinea tehnicilor şi a mijloacelor pusă la dispoziţie de către ştiinţele care s-au asociat.  Astfel, informatica s-a bucurat nu doar de matematică ci şi de fizică şi de filosofie care a oferit o libertate de gândire şi de procesare inimaginabile în secolul precedent. Antropologia a fost ştiinţa ce a revoluţionat în genere şcoală istorică franceză. Astfel nu s-a mai acordat acelaşi interes în mod obsesiv documentului istoric scris, ci au fost luate în calcul şi informaţii preţioase din geografie, etnologie, teologie, mitologie, literatură şi sociologie. Cartografia s-a bucurat la rândul său o serie de inovaţii ale tehnologiei ceea ce i-a permis realizarea unor reprezentări ale pământului din unghiuri inccesibile în secolul trecut ( dacă mă refer la imaginile din satelit ? da, mă refer şi la acele imagini). Antropologia a utilizat şi utilizeza în continuare multiple procedee de cercetare şi investigare specifice fizicii şi chimiei.  În perioada interbelică religia a început să câştige un loc din ce în ce mai important în spaţiul academic, astfel încât a apărut ca ştiinţă istoria religiilor. Istoria religiilor este o ştiinţă complexă, ea utilizând metode şi tehnici de cercetare din alte ştiinţe precum filosofia, teologia, arheologia, filologia, antropologia, etnologia, psihologia, sociologia şi evident istoria.  În 1970, Konrad Lorenz era déjà recunoscut ca întemeietorul etologiei, ştiinţa care are la bază medicină, biologia, psihologia şi foarte bogată şi complexă filosofie pentru care acelaşi Konrad Lorenz a avut atât contestatari cât şi susţinători, asemenea regelui Suediei care i-a oferit premiul Nobel.

Totuşi unde sunt ruinele ? Ruine rămân disciplinele individuale, cele care rămân închise în perimetrul preocupărilor lor tradiţionale. Din nefericire, sistemul universitar din ţara noastră încă este tributar în marea sa majoritate unor asemena discipline, unor asemnea ruine. Profesorii ce nu folosesc în cadrul disciplinei pe care o profesează şi alte metode specifice ştiinţelor înrudite pot fi numiţi foşti dascăli iar discipolii lor foşti discipoli. Există totuşi şi excepţii, modeste şi încă în forma incipientă. Astfel, studentul în ştiinţe umanistice se poate bucura de alternative precum antropologia, etnologia sau istoria mentalităţilor colective, filosofia limbajului şi încă puţin altele. Un domeniu ce a consumat până la epuizare o multitudine de metode şi tehnici de cercetare atât al ştiinţelor umanistice cât şi exacte este domeniul media. Tot ceea ce înseamnă comunicare, fie ea prin presă scrisă, televiziune, radio sau internet, totul  s-a bazat pe o continuă reinoire, restructurare şi regândire a sintezei : spectacol+public. Această relaţie, probabil, a stat la baza filosofiei celor angajaţi în totalitate în acest domeniu. Media, va deveni o ştiinţă ( dacă nu este deja, fără a mă referi aici la jurnalism sau la ceea ce presupune arta comunicării), însă despre asta vom discuta cu altă ocazie.

Ceea ce contează este că acele ruine vor rămâne undeva în fundal, alte noi edificii, alte noi ştiinţe vor ocupa catedrele marilor universităţi şi nu numai. Iar oamenii ? oameni avem atât acolo unde sunt ruine cât şi acolo unde sunt noi construcţii, oamenii fac parte din procesul de renaştere, de  autogenerare al lumii iar ştiinţele nu pot fi reinoite decât de alţi oameni.

*Am publicat acest articol pentru prima data în iarna anului 2011 într-o revista pentru studenţii din Cluj-Napoca ;  recitindu-l acum,  din fericire (re)găsesc  aceiaşi societate, dar aflată într-un proces de schimbare, în mod paradoxal în bine ! Da, lucrurile merg spre bine !

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s